Dan Bordeianu: “Dumnezeu s-a uitat la mine şi mi-a zis “Ia, mă, copile, şi tu, o ţâră de har!”

Se recomandă ca fiind un “actor umil”, care are calitatea de a nu juca și în viaţă ceea ce interpretează pe scenă. Cunoscut publicului mai mult pentru aparițiile în telenovele, s-a dedicat de ceva vreme teatrului. Este fericit că Dumnezeu i-a dat şi lui “o ţâră de har” şi, dacă îl întrebi despre planurile sale, spune că îşi doreşte să ajungă în situaţia în care să-şi permită să refuze roluri. Faceţi cunoştinţă cu Dan Bordeianu…

Dan, un actor e actor și în viață?
Actoria nu poţi să o faci dacă nu ai vocaţie pentru aşa ceva. Rămâne la latitudinea ta în ce procente echilibrezi meseria de bani, de modul de a trăi şi aşa mai departe. Nu cred însă că trebuie să confunzi profesia cu viaţa, este una dintre cele mai mari greşeli pe care poate să le facă un actor. În viaţă nu interpretezi ce joci pe scenă. De fapt, în viaţă nu trebuie să joci şi punct.

Ai făcut greşeala asta?
De multe ori, şi m-am trezit că mă păcăleam pe mine şi pe oamenii din jurul meu. Există actori care se joacă doar pe ei înşişi. Paradoxul meseriei mele este că trebuie să o iei mereu de la zero.

Dan Bordeianu / Foto: Acasa TV

Cât de important e să-ți respecți până la capăt profesia?
N-ai crede, dar actoria are nişte reguli foarte clare, pe care trebuie să le respecţi dacă vrei să fii un bun actor, începând de la “a nu întârzia”. Îţi dau un exemplu: la filmările pentru telenovelă cred că am întârziat de două ori în trei ani de zile. Eu nu mi-am bătut joc niciodată de meserie. Mi-am bătut joc de oameni uneori, de mine alteori, dar de profesie niciodată.

Dar ţi s-a întâmplat ca meseria să-şi bată joc de tine într-un fel sau altul?
Niciodată. Şi în momentele cele mai grele din viaţa mea, mereu mi-a fost alături.

Dacă ai pierde actoria, ai pierde totul?
Poate că la un prim nivel, aş spune că pot şi fără, dacă aş fi superficial. Dar undeva în adâncul meu… Eu nu ştiu să fac multe alte lucruri. Chiar nu m-am gândit, dar dacă am învăţat ceva până acum este că lucrurile se întâmplă atunci când nu ţi le doreşti.

Foto: Monica Moise

Încerci să-mi spui că nu ţi-ai dorit niciodată notorietatea de care ai avut parte?
Nicidecum. Ca actor, există o doză de dorinţă de a fi recunoscut pe stradă. E o chestie frumoasă şi înseamnă un mod de încununare al meseriei tale. Dar de aici şi până la ce a ieşit… În naivitatea mea, când am ajuns în trustul respectiv le spuneam fetelor de la PR că nu prea aş vrea să apar să dau interviuri. Eu atunci nu înţelegeam că trebuie să mă supun unor reguli, eram de o naivitate aproape tâmpită.

Şi totuşi trustul te-a făcut celebru…
Vrei să-ţi spun ceva? Ceea ce a fost deosebit în cazul meu a fost că pentru recunoaşterea mea nu a lucrat un trust mare care să mă ducă în faţă. Datorită faptului că am început să am succes în rolul respectiv am fost adus în faţă pentru că lumea mă cerea. Lucrurile s-au întâmplat firesc.

Când ai realizat că eşti atât de cunoscut?
În primele trei luni filmam atât de mult încât nu aveam timp să ieşim pe stradă. La vreo două luni de zile după ce telenovela rula pe post am avut ocazia să fiu oprit pe stradă de doi oameni de la maşină până la scara blocului. Am rămas mască. Nu realizam ce se întâmplă.

Este o pată neagră în CV faptul că ţi-ai făcut debutul într-o telenovelă?
Astea-s tâmpenii. Pentru unii o fi, mie mi se rupe de persoanele respective. Pentru mine a fost o şansă, pentru că jucam alături de nişte actori cunoscuţi. Am ştiut din prima zi că nu e film cu Cristi Puiu. Asta mi s-a dat, asta am făcut. În România nu ai oportunităţi foarte multe şi tocmai de aceea nu ai de ales. Nu-mi pare rău şi nu mi-e ruşine, căci eu mi-am respectat mereu meseria.

Într-un alt interviu te caracterizai ca fiind una “actor umil”? De ce?
Pentru că în faţa meseriei trebuie să fi uneori umil, altfel pierzi contactul cu realitatea. Trebuie să pleci capul şi să o iei de la capăt şi să fii dispus să înveţi. Asta e problema unor actori: că au uitat ce e aia umilinţă.

Ai refuzat roluri?
În România e greu să spuni “Nu”, pentru că nu sunt atât de multe oferte, dar mi s-a întâmplat să o fac. Unul dintre visele mele nerealizate este să ajung în situaţa încât să-mi permit să refuz roluri.

Foto: Monica Moise

“Eram sătul până peste cap de apariții”

Ai avut o perioadă în care erai printre cei mai mediatizaţi actori. De ce ai dispărut?
Eu nu sunt omul strategiilor. În mod normal, la notorietatea şi la nivelul la care ajunsesem, strategia cea mai bună era să forţez lucrurile. Problema era că alternativele nu prea existau şi eram sătul până peste cap.

Sătul de…?
De tot. De apariţii, de telenovele, de promovări, de şedinţe foto, de interviuri despre nimic. Vreau să cred că eu sunt actor şi nu vedetă. Păi mulţi actori de acum sunt vedete.

Adică?
Mulţi apar în telenovele și nu transmit nimic, nu joacă mai nimic. Nu se aud unii pe alţii. Dau nişte replici vorbind ei cu ei înşişi. Sunt doi oameni de carton care nu transmit nimic şi când vezi printre ei unul viu zici “Wow, cât de tare e!”.

Foto: Unica.ro

Te mai uiţi la telenovele?
Mi s-a întâmplat să mă uit într-o seară. Am văzut-o pe Adela şi era singura vie din tot filmul ăla.

Te consideri un tip norocos?
Băi… am avut momente şi mai bune şi mai puţin bune. Dar, dacă fac o medie, au fost etape în care toate s-au aşezat ca piesele de tetris. Atunci cred că a coborât harul în ceea ce mă priveşte. Dumnezeu se uită la tine şi zice: “Copile, ia şi tu o ţâră acolo”… Și, dacă ai suficientă credinţă să înţelegi chestia asta, e o bucurie. Nu există noroc sau ghinion. Există momente de dezamăgire sau momente de apogeu. E bine să nu-ţi doreşti prea mult. E drept că e indicat să ai ţinte mari, dar calitativ, nu cantitativ.

Când ştii că piesa de la teatru a ieşit bine?
Când şoferul, femeia de serviciu, toți vibrează. Oamenii simpli nu au cum să spună de ce le place sau nu. Lor le place şi punct. Pe intelectual îl mai păcăleşti cu mesaje, cu metafore… Când acei oameni au reacţie, ştiu că sunt pe calea cea bună. Părerea lor este mai importantă decât laudele a 1.000 de regizori.

Şi totuşi, ai primit multe cuvinte frumoase pentru rolurile din telenovele.
Îţi spun sincer că toţi ziceau că sunt actor mare, cu zeci de mii de mesaje pe net, mă sunau vecinii, drame… Crezi că m-am lăsat păcălit vreo secundă? Ştiam că tot timpul trebuie să o iau de la capăt să mă reinventez.

Se mai poate trăi din actorie?
Singura şansă la un trai decent este să faci şi televiziune pe lângă teatru. Mai particip din când în când la emisiuni televizate pentru că trebuie să şi trăiesc. Şi nu vreau yahturi sau mai ştiu eu ce. Ci doar să îmi plătesc facturile, să am o maşină decentă şi să nu mă uit cu jind la prețuri în magazin.

Ai fost cunoscut ca fiind un bărbat foarte romantic. Cum e cu iubirea la tine?
Am început să îmbătrânesc şi să mai potolesc năvala asta a sentimentelor. Nu cred că actorii simt sau trăiesc altfel decât alţi oameni. La un moment dat mi-a zis cineva, un tip care nu mă cunoştea, că nu mă port cu prietena mea cum mă purtam cu Adela. El şi multă lume nu înţelegea că noi ne comportam așa în film.

Fă-mi te rog, pentru cititorii werock.ro, un top 3 al filmelor care merită văzute.
1. „Blue”; 2. „The tree of life”; 3. „Drive”.